Vindecat prin credinta
Mă numesc Pistricean Florin, locuiesc în Belgia de aproximativ 5 ani la adresa : B-dul Bockstael nr. 207, Laken 1020, Bxl.
Ceea ce vreau să vă mărturisesc este că în urmă cu aproximativ 3 ani lucram în construcţii cu nişte fraţi din biserică. Lucram muncă grea şi în timpul lucrului mă simţeam din ce în ce mai obosit, nu mai aveam putere, eram foarte stresat, consumam 8-9 litri de apă pe zi, şi eram foarte obosit. Nu mai aveam putere în mine şi mă simţeam foarte rău. Nimeni nu mă mai lua la lucru şi eram foarte stresat. Eu mi-am dat seama că sunt bolnav de diabet, dar nu ştiam în ce stadiu mă aflu, sau altfel spus, cât de avansat e diabetul. Pentru că mama mea a murit de diabet, după ce lua de trei ori pe zi insulină eu cunoşteam bine simptomele acestei boli pe care o aveam.
La începutul anului 2007 boala a avansat cumplit ; pierdeam enorm din greutate şi eram foarte tulburat. M-am prezentat la medicul de familie şi când m-a văzut cum arătam m-a trimis de urgenţă să-mi fac analizele. După ce mi-am făcut analizele am aşteptat rezultatul. După câteva zile au sosit analizele la medicul nostru de familie. M-a sunat să mă prezint de urgenţă la el, şi mi-a dat plicul cu rezultatul de la analize, şi mi-a spus să nu deschid plicul până voi ajunge la spital ; m-a mai întrebat dacă pot să merg singur la spital, ori să cheme o salvare. Am mers singur, fără salvare, iar când mi-au deschis plicul la primire-urgenţe analizele mele arătau indicativul de 440 pentru diabet, de vreme ce valoarea normală este între 75 -175 unităţi ; cifra aceasta se referă la concentraţia de zahăr în sânge. Doctorii s-au speriat chiar mai tare decât mine, m-au pus urgent sub perfuzii, şi în aceeaşi zi de 08 iunie 2007 am rămas internat în Spitalul Brgmann din Bruxelles. La analizele efectuate în seara aceleeaşi zile de sânge şi urină rezultatele au ieşit aceleaşi. Comisia de patru medici care a venit a doua zi dimineaţa m-au consultat, m-au întrebat dacă îmi mai simt mâinile şi picioarele ? Mi le simţeam, iar ei m-au întrebat de când am aceste simptome, şi de ce nu m-am prezentat mai repede ? Verdictul lor a fost : regim alimentar sever şi insulină de patru ori pe zi.
Eu n-aş fi vrut să fac insulină, conştient fiind că dacă încep voi depinde de ea toată viaţa, dar ei mi-au spus că dacă nu iau există pericolul să fac infarct, ori să paralizez.
În timp ce eram internat în spital am fost sunat din România şi mi-au spus că în adunarea din satul nostru a venit o soră din Cluj care avea darul vedeniilor. Persoana respectivă mi-a spus că la terminarea serviciului divin sora din Cluj i-a spus în particular : « Nu te cunosc, dar Domnul mi-a arătat că ai pe cineva din familie, un suflet de parte bărbătească, ce se află internat în spital într-o ţară străină. Să-i spui că boala lui nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu şi curăţirea sufletului bolnav. »
După două săptămâni m-au externat din spital cu diagnosticul diabet de tip 2 şi mi-au dat tratament pe bază de insulină. Acasă îmi făceam singur insulină de 4 ori pe zi, pentru că nu te lasă din spital până nu te învaţă să-ţi faci singur injecţia ; aşa a procedat şi cu mine asistenta :a luat seriga, cerându-mi să o prind şi eu în acelaşi timp, progresiv lăsându-mă pe mine să înfig acul în burtă în zona ombilicului, aşa că la întoarcere acasă puteam să-mi administrez singur doza de insulină prescrisă. Dar eram foarte trist, pentru că ştiam, şi medicii îmi confirmaseră, că am să depind de insulină toată viaţa. Într-o altă zi m-a sunat fratele Viorel din satul Chelinţa, judeţul Maramureş, sat apropiat de Remeţi pe Someş, unde am locuit eu înainte de a veni în Belgia. El mi-a spus : «Frate Florin, noi ne-am rugat pentru tine şi Domnul ne-a răspuns prin Duhul Sfânt că boala aceasta este lăsată de Dumnezeu pentru curăţirea ta şi va fi numai pentru o vreme, atât cât a hotărât El, apoi Domnul te va vindeca. »
Apoi iarăşi după numai câteva zile am primit telefon de la un prooroc, fratele Costică din Suceava. Prin Duhul Sfânt Domnul l-a înştiinţat pe acest frate că ’’scurtă este vremea’’ până când în locul acesta (în Biserica Elim Bruxelles) se va face ungerea cu untdelemn şi vindecarea bolii mele se va implini.
De acum ştiam că aveau să sosească pe 1 decembrie fraţii din Zalău şi din Oradea : Ile Dan, Dan Bercean şi fratele Viorel. În acea sâmbătă seara o mulţime de oameni au venit să li se facă ungere cu untdelemn în numele Domnului, printre ei fiind şi eu. Fraţii oaspeţi mi-au făcut ungere, iar la pasul următor alţi prezbiteri îşi puneau mâinile şi se rugau pentru cei bolnavi. Fraţii Albuţ Dorin şi Ciurbe Dan şi-au pus mâinile şi peste mine, şi s-au rugat pentru tămăduirea mea. Încă de la începerea serviciului divin din acea seară eu am simţit o puternică cercetare a Duhului Sfânt şi îi îndemnam şi pe cei din jurul meu să iasă în faţă că Domnul ne vindecă. Unii mă susţineau şi încurajau în timp ce alţii erau mai pasivi ; un frate pe care îl ştiam că şi el suferă de diabet mi-a spus că el nu este pregătit în seara aceasta, dar eu am mers înainte, iar în timpul ungerii şi rugăciunii am simţit o şi mai puternică cercetare a Duhului Sfânt, ştiind că acei fiori erau semne ale lucrării pe care Domnul chiar în acele clipe o săvârşea în fiinţa mea.
Începând cu data de 02 decembrie 2007 eu nu am mai luat de loc insulină, deoarece am simţit că Domnul Isus m-a vindecat pe deplin. Mi-am reprimit toată vigoarea pe care o aveam înainte de a mă îmbolnăvi, şi toată lumea se bucura şi se bucură de minunea pe care a făcut-o Dumnezeu în viaţa mea.
În zilele următoare m-am dus din nou la spital şi mi-am făcut analizzele, evident fără să mai iau insulină ; tratamentul l-am întrerupt de îndată ce Domnul m-a vindecat, şi glicemia îmi era în limite normale, până în 175 de unităţi. Am mărturisit şi medicilor lucrarea întâmplată, şi cum Domnul a avut milă de mine, iar ei s-au mirat de vindecarea mea, dar totuşi au insistat să-mi reiau tratamentul.
La spitalul Brugman unde eram înscris la secţia diabetologie au voit să mă interneze din nou pentru analize suplimentare, teste medicale şi supraveghere, dar am rămas mulţumitor Domnului Isus pentru minunea vindecării mele şi nu am dat crezare previziunilor medicilor că ar putea să mi se facă rău fără tratament, că boala se va agrava din nou, şi că viaţa îmi este în pericol. Domnul care mi-a dat viaţa, El ne dă şi sănătatea şi îngăduie şi boala ; El hotăreşte numărul anilor vieţii noastre, şi ne cheamă acasă când doreşte ; treaba noastră este doar să fim pregătiţi.
La acest început de an 2008 eu Îi mulţumesc Domnului şi pentru încercările prin care m-a trecut în aceşti ultimi ani, pentru că au fost spre mântuirea mea, şi pentru tămăduirea minunată de care mi-a făcut parte, aceasta fiind o nouă dovadă a măreţiei şi îndurării Lui, cea nemărginit de mare ; El merită toată slava şi gloria.
Acum că sunt din nou sănătos - pe deplin sănătos - pentru a-mi întreţine familia, mă simt dator să mulţumesc şi fraţilor din Biserica Elim Bruxelles, şi altora, mulţi şi chiar necunoscuţi, care s-au rugat pentru mine, pentru familia mea, pentru vindecarea mea, m-au sprijinit şi ajutat în stările de neputinţă pe care le-am avut. În tot acest timp sfinţii Domnului au bătut la uşa mea, aducându-mi mângăiere, spunându-mi cuvinte de încurajare şi îngrijindu-se să nu duc lipsă de pâine şi adăpost ; eu mărturisesc aceasta şi le sunt recunoscător.
Domnul pe toţi să ne binecuvânteze !
Ianuarie 2008, Bruxelles
Pistricean Florin
